Rev. Chung Hong Key, M.A [Coreea]:

“Noua influenţă a mediei in transformarea politică – studiu de caz: Coreea de Sud”




Impactul Internetului asupra schimbării leadershipului
De la guvernare autoritară la democraţie în Coreea de Sud
Studiu de caz: Implicaţiile alegerilor prezidenţiale din 19 decembrie 2002 pentru leadershipul religios


Hong Key Chung


Lucrare de disertaţie în vederea obţinerii diplomei de Master of Arts în Comunicare, acordată de University of Wales

Aprilie 2003

International Institute for Communication Excellence

Abstract


Dumnezeu a îngăduit tehnologia atunci când a utilizat foarte mult tehnicile cainite pentru poporul său , de la „însăşi disciplina semi-nomadică până la artele şi meşteşugurile civilizate.” (Kidner, 1997: 77). Dezvoltarea tehnologică a continuat de pe vremea cainită până astăzi, cele mai recente tehnologii fiind acelea ale computerelor şi Internetului. Un computer este un „costisitor amalgam de plastic, metal, silicon şi sticlă.” (Naughton 2002:13). Acesta nu poate face nimic dacă nu este conectat la sursa de curent , dar dacă acesta este pornit, „maşinăria prinde viaţă” şi ne conectează la o reţea miraculoasă.

Conectarea la Internet schimbă, evident, mediul nostru comunicaţional, care devine în mod potenţial mult mai puternic decât presa sau televiziunea. „Internetul asigură primul sistem de comunicare complet nerestricţionat, necenzurat, de până acum. Acesta este întruchiparea vie a unei pieţe deschise a ideilor.” (Ibid: 22). Acest sistem de piaţă deschisă a comunicării cu dezvoltarea tehnologiei informaţionale aduce două schimbări dramatice în societatea coreeană – accesul egal la informaţie şi participarea cetăţenilor la comunicare. Industria IT în special, s-a îndreptat înspre o comunicare electronică eficace şi eficientă şi pe „propagarea informaţiei mai uşor şi mai simplu” (Tsagarousianous 1994), care sporeşte procesul democratic.

Alegerile prezidenţiale din 19 decembrie 2002, din Coreea de Sud, au demonstrat forţa Internetului, atunci când candidatul „Partidului Democratic Milenar” (MDP), Roh Moo Hyun, a câştigat preşedinţia în detrimentul candidatului „Marelui Partid Naţional”, Lee Hoe Chang, care era liderul partidului de opoziţie. Majoritatea deţinută de partidul lui Lee în Parlament, cât şi sprijinul elitelor din media aproape că garantau victoria acestuia. Cu toate acestea, candidatul MDP, domnul Roh, care iniţial se bucura de un sprijin de 2%, a câştigat o victorie răsunătoare.

Pentru cercetarea de faţă, întreprinsă în luna februarie 2003, în Seul, Coreea, am folosit o metodă etnografică interpretativă. Am căutat să descopăr evoluţia democratică a MDP, pe baza informaţiilor de pe Internet, precum şi impactul Internetului asupra leadershipului socio-politic. Am intervievat un politician, un jurnalist, un profesor la academia de apărare şi doi membri care au contribuit la campania prin Internet a unuia dintre candidaţi. De asemenea, am examinat arhive guvernamentale relevante.

Scrie viziunea; sap-o pe table ca să se poată citi uşor [Habacuc 2:2]

INTRODUCERE

CAPITOLUL I: PROGRESUL DEMOCRATIZĂRII ÎN COREEA

1.1. Inaugurarea democraţiei substanţiale
1.2. Fundamentul democraţiei coreene şi Dae Jung
1.3. Moştenirea valorilor bazate pe confucianism
1.4. Situaţia geo-politică a Coreei de Sud
1.5. Democraţia
1.5.1. Media şi democraţia
1.6. Media şi obiectivitatea
1.7. Media şi preşedinţia
1.8. Transformarea preşedinţiei

CAPITOLUL II: PUNCTUL DE TURNURĂ AL DEMOCRAŢIEI

2.1. Democraţia şi Roh Moo Hyun
2.2. Leadershipul
2.2.1. Leadershipul şi noua media
2.2.2. Leadershipul democratic
2.2.3. Leadershipul şi cultura
2.2.4. Leadershipul şi cultura confucianistă
2.2.5. Transformarea Leadershipului

CAPITOLUL III: INTERNETUL – SEGMENT AL MEDIA

3.1. Internetul
3.2. Internetul ca reţea
3.3. Internetul şi comunicarea
3.4. Audienţa
3.4.1. Originile audienţei
3.4.2. De la masă la piaţă
3.4.3. Comportamentul pasiv sau activ al audienţei

CAPITOLUL IV: STUDIU DE CAZ – ALEGERILE PREZIDENŢIALE DIN 19 DECEMBRIE 2002

4.1. Partidul Democratic Milenar şi tehnologia informaţională
4.2. Strategia de politică, media şi internet (PMI)
4.2.1. Privire de ansamblu asupra Internetului
4.2.2. Declaraţia de misiune a PMI
4.2.3. Strategii periodice
4.2.4. Practici principale
4.2.5. Colectare de fonduri prin Internet
4.2.6. Comunicarea prin e-mail şi telefoane mobile
4.3. Utilizarea mediei de către candidat
4.4. Grupurile de sprijin individual
4.5. Impactul Internetului
4.6. Zdrobirea tradiţiei

CAPITOLUL V: IMPLICAŢIILE PENTRU LEADERSHIPUL RELIGIOS

5.1. Biserica şi media
5.2. Biserica şi Leadershipul

CAPITOLUL VI : CONCLUZIE

6.1. Rezumatul constatărilor
6.2. Concluzie
6.3. Recomandări
6.4. Implicaţii pentru teoria media
6.5. Implicaţii pentru leadershipul religios


Introducere

Peninsula coreeană a fost un spaţiu de confruntare pentru putere între Rusia şi „alianţa anglo-japoneză” (Lee, 1984: 307) la începutul secolului al XX-lea. Datorită intereselor japoneze preponderente în Coreea, aceasta a realizat un atac surpriză asupra instalaţiilor ruseşti din portul Arthur. În ciuda proclamării neutralităţii de către Coreea, teritoriul său a fost călcat în picioare de către trupele japoneze. „Apoi, prin ameninţarea cu forţa, Japonia a silit Coreea să semneze un protocol care, pe scurt, asigura justificare legală pentru orice acţiuni politice sau militare pe care Japonia le-ar lua în Coreea.” (Ibid: 308). În mod surprinzător, la începutul unui regim de brutalitate, Japonia a controlat reţeaua de comunicaţii. „Pentru ducerea războiului împotriva Rusiei, Japonia a rechiziţionat reţeaua de telegraf coreeană.” (Ibid.). În mod frecvent, istoricii consideră că era informaţională nu a început odată cu Internetul, cu computerul şi nici măcar odată cu telefonul, ci a început odată cu telegraful. Odată cu telegraful viteza informaţiei s-a separat în mod esenţial de viteza de deplasare umană. (Brown 2002: 17).

Controlul comunicaţiilor de către Japonia a continuat până la finalul celui de-al Doilea Război Mondial. Conducerea japoneză opresivă a blocat orice fel de informaţii precise legate de Summitul Internaţionale al liderilor SUA, Marii Britanii şi Chinei. „Japonia controla încă toate canalele de comunicare provocând confuzie între liderii coreeni privitor la măsurile adecvate care puteau fi luate.” (Ibid: 374). Lipsa severă de informaţii a creat confuzie între lideri, ceea ce a determinat dureroasa diviziune dintre Coreea de Nord şi cea de Sud. De atunci încoace, diviziunea dintre Coreea de Sud şi cea de Nord s-a adâncit odată cu dezvoltarea comunicaţională.

După cincizeci de ani de separare, Coreea de Nord şi cea de Sud sunt două spaţii extrem de diferite. Coreea de Sud este o democraţie tânără şi prosperă cu 47 de milioane de locuitori; în Sud, cei 21 de milioane de locuitori se află sub o dominaţie ereditară de fier – însă cu toate acestea există legături culturale între cele două. Diferenţa de bază dintre cele două zone este, cred eu, dezvoltarea comunicaţională. În Nord, sub regimul comunist, întreaga reţea de comunicaţii se află sub control strict şi toate informaţiile referitoare la lumea din afară sunt strict limitate.

Pe de altă parte, Coreea de Sud tocmai şi-a formulat o viziune naţională pentru secolul 21, construind una dintre cele mai bune centrale electronice de cunoştinţe şi informaţii din lume, e-Coreea. Până la mijlocul anilor 1990, creşterea economică accelerată a Coreei s-a bazat în principal pe industria de manufacturare, dar apoi a trecut la o economie bazată pe informaţii şi cunoştinţe, utilizând tehnologia informaţională din 2000. „În zorii revoluţiei IT şi globalizării, Coreea a profitat din plin de noua paradigmă economică, care a condus cu succes transformarea Coreei de la industrializare la informatizare.”
Această abordare a economiei bazată pe cunoaştere, în era informaţională, a fost pilonul dublu al dezvoltării în paralel a democraţiei şi economiei de piaţă de către fostul preşedinte Kim Dae Jung.

Pe de altă parte, chiar dacă este rămasă în urmă, o evoluţie extrem de surprinzătoare în tehnologiile telecomunicaţionale din Coreea de Nord tocmai a fost lansată în reţeaua globală de computere. Crearea recentă a site-ului oficial Nord-Coreean (http://www.korea-dpr.com), chiar dacă conţine propagandă politică stalinistă, indică un efort considerabil de depăşire a izolării ţării faţă de reţeaua de comunicare globală. Cu toate acestea, acest site este destinat doar propagandei ideologice şi ne aminteşte de ceea ce spunea A. Petrov: „îi impresionează pe unii şi îi înfioară pe alţii.” (Petrov 2002: http://north_Korea.narod.ru).

Totuşi, implicarea Coreei de Nord în reţeaua mediată de computere demonstrează interesul său profund faţă de dezvoltarea propriului sistem de telecomunicaţii. Comparativ cu constrângerile legate de comunicaţiile pe plan intern, utilizarea tehnologiei reţelei de computere cu interacţiuni prin email sugerează posibilitatea de anticipare a transformării ultimei societăţi staliniste „pentru coreenii nostalgici expatriaţi.” [Ibid.]. Website-ul nord-coreean va deveni, cred eu, sursa schimbării, a transformării lor socio-politice în viitorul apropiat; la fel s-a întâmplat şi cu Coreea de Sud în cadrul alegerilor electorale din 2002.

Diferenţele în dezvoltarea comunicaţională dintre cele două Coree demonstrează o diferenţă în stilul de guvernare. Coreea de Nord comunistă a devenit una din ţările cele mai înfometate, aflate sub cel mai puternic leadership autoritarist, în vreme ce Coreea de Sud a cunoscut o creştere economică remarcabilă sub leadershipul democratic tranziţional. Consider că democraţia în Coreea de Sud se află într-o profundă transformare.

Lucrarea de faţă argumentează, în Capitolul I, că democraţia şi leadershipul coreean nu pot fi înţelese fără a lua în considerare situaţia geo-politică şi cultura sa socială confucianistă. Ierarhia şi valorile „orientate confucianist” sunt profund înrădăcinate în leadershipul socio-politic coreean , care este o gradaţie de elite şi regionalism. O astfel de gradaţie şi un astfel de regionalism au fost mijloacele fundamentale de segregare în cadrul structurilor colective, potrivit cu gradaţia militară.
De aceea, practica leadershipului în Coreea de Sud se bazează pe două teme principale: o ordine socio-politică ce are la bază confucianismul şi o ordine militară bazată pe gradaţie.

Capitolul II argumentează privitor la punctul de turnură al democraţiei odată cu apariţia lui Roh Moo Hyun. Cu toate că acesta se bucura de un sprijin mic, chiar din partea membrilor propriului partid, în cadrul candidaturii prezidenţiale din partea Partidului Democratic Milenar (MDP) „Roh a devansat alţi şase candidaţi în alegerile naţionale primare ce au avut loc în luna martie. Fiind prima personalitate ce a câştigat prin noul sistem electoral introdus, popularitatea lui Roh a sporit, iar mass-media a început să se refere la el ca „Roh Tempest” – „Vijelia Roh..” (Sung 2002: Korea Times). Victoria lui Roh a demonstrat o situaţie semnificativă în transformarea socio-politică a societăţii coreene şi chiar a leadershipului religios.

Capitolul III argumentează privitor la impactul Internetului. Internetul nu este doar un canal de comunicare, ci asigură maselor şi oportunitatea de a exploata mesajul acestuia. Lucrarea de faţă propune o conceptualizare a Internetului ca şi mass-medium, pe baza revizuirii ideilor privitoare la ceea ce constituie o audienţă de masă şi tehnologia mediatică. Internetul ca şi o nouă media aduce forme alternative de publicare şi prezintă oportunităţi, dar şi provocări la adresa publicaţiilor tradiţionale. Editurile tradiţionale au fost capabile să se adapteze la situaţia schimbată şi să îmbrăţişeze noile posibilităţi tehnologice.

Capitolul III mai argumentează şi referitor la comunicarea prin Internet. În mod tradiţional, modelul linear al lui Shannon şi Weaver a fost aplicat majorităţii practicilor comunicaţionale. Însă în modelul linear „feedback-ul nu înseamnă acelaşi lucru cu participarea egală la comunicare.” (Theaker 2001: 16). Ca şi comunicare mediată prin computer, tehnologia „noii media” (Axford & Huggins 2001: 12) permite comunicarea între actori separaţi în spaţiu şi timp. Croteau defineşte principala diferenţă a noii media ca fiind comunicarea interactivă. „În esenţă, tehnologiile noii media asigură cetăţenilor aparatul tehnic de a face mai mult decât să primească informaţia.” (2000: 317). McQuail afirmă că comunicarea interactivă apare odată cu participarea activă a audienţei. „Membrul audienţei nu mai este de fapt parte a masei, ci este fie membru al unei reţele alese de el însuşi, sau al unui public special, fie un individ.” (2001: 120). Tehnologia computerelor oferă liderilor socio-politici şi religioşi oportunitatea de a-şi revizui asumpţiile şi structura leadershipului şi de asemenea, de a găsi, poate, noi semnificaţii ale tehnologiilor comunicaţionale tradiţionale.

În capitolul IV se va analiza în mod specific utilizarea mediei de către MDP în timpul campaniei electorale prezidenţiale. Media tipărită clasic – Chosun, Choong Ang şi Dong Ah – a fost în mod consecvent anti-Roh pe parcursul întregii campanii, la fel cu fusese anterior împotriva preşedintelui Kim Dae Jung. Totuşi, media prin Internet a echivalat puterea ziarelor. Roh a pus bazele unei echipe specifice, recunoscând importanţa pe care politica şi media o au în timpul campaniei: PMI (Policy Media Internet )- PMI a reprezentat principalul creier al campaniei sale prin Internet, care i-a adus o victorie remarcabilă. Internetul pare să se afle în centrul abordării guvernării de către preşedintele ales Roh Moo Hyun.

În final, implicaţiile schimbării leadershipului politic prin noua media sunt aplicate practicii leadershipului creştin. Societatea colectivă a Coreei, care se bazează pe valori şi principii confucianiste, nu a transferat adecvat leadershipul odată cu introducerea creştinismului. În acest capitol, am prezentat şapte paradigme ale practicii leadershipului în Biserica Coreeană şi problemele curente ale comunicării prin Internet.